top of page

Terapie de familie

Psihoterapia de familie se focusează pe soluționarea problemelor de familie și dezvoltarea unor tehnici sănătoase de comunicare, care se adaptează atât părinților cât și copiilor. Aceasta se adresează atât familiei nucleare cât și familiei extinse. 

Vă aștept la o sesiune împreună cu mine, pentru a desluși tainele familiei voastre, pentru a le organiza împreună, pentru a deveni prieteni cu noi și copiii noștri, dar și pentru a rezolva acolo unde există tensiuni sau diferite alte disfuncții familiale.

Cu drag,

Michaela

11032628.jpg

Ce-ai zice daca ai afla ca, atunci cand doi oameni se cearta, de fapt conflictul nu e declansat de doi adulti cu o constiinta de sine solida, ci de copiii aflati in fiecare dintre ei? Fie ca avem probleme legate de increderea in fortele proprii, ne indoim ca partenerul, seful sau noua cunostinta ne place cu adevarat sau avem adesea dificultati in a relationa, motivul este ca asociem amintiri urate sau chiar traumatice cu perioada copilariei; sau poate ca unii dintre noi au avut o copilarie nefericita, dar si au reprimat aceste experiente

Contact

Galați, jud. Galați, RO

michaela@alterego.ro

 

Tel: 123-456-7890

  • researchgate icon
  • LinkedIn
  • Facebook

Lun - Vin:  9am - 16pm

​​Sâmbătă:  8am - 14pm

​Duminică: 8am - 12pm

Thanks for submitting!

© 2022, ALTER EGO by Michaela

bottom of page